INTRO ...pentru cunoscatori.

...si in cele din urma m-am decis sa scriu...

ideea de la care pornise totul:
mdah.o provocare serioasa, si in acelasi timp patetica, avand in vedere ca ideea in sine ma chinuie de nenumarate zile [si nopti], si prima data cand i-am povestit-o cuiva, odata in Zorki, [Iza nu cred ca iti mai amintesti da nu-i bai :p], am ramas surprinsa de cum am rezistat atata timp fara sa zic cuiva.
stii, sentimentul ala de vinovatie ce rugineste in tine si te roade la stomac ca setea de a doua zi de dupa betie, sau ca un secret ce iti taie constiinta bucata cu bucata. da, asa eram.
cu ceva timp in urma, vorbesc de luni, poate chiar ani, oricum, pe atunci eram intr-o stare profunda de atemporalitate, imi veni mie inspiratia sa scriu ditamai povestirea.
si zic asta pentru ca nu era genul de senzatie artistica, ca atuncea cand te trazneste inspiratia si you've got to do something about it ca de nu, viata-si pierde sensul. nu, nu era deloc asa. caci ideea, in cea mai pura si nerafinata stare, veni la mine asemenea unei scrisori ce-au controlat-o comunistii: un puzzle de analogii adunate de ici de colo, depinde cum ma inspira si pe mine ambientul, si acestea, puse cap la cap si legate cu insusi firul vietii mele [viata asta macar sa te inspire daca altceva nu face... da, mentalitate de 18 ani ce sa zic], toate acestea au degenerat in idee.
dupa cum vezi, "vorba multa, saracia omului" nu se prea aplica la mine, caci odata nascuta, ideea incepuse sa-si formeze radacini si pasaje prin creierul meu, influentandu-mi, paremi-se, gandirea, sau sa fi fost gandirea-mi cea care o directiona? oricum, a fost ceva mutual, de genul "viata bate filmul", doar ca in cazul meu era "viata bate ideea".
adica, hai sa fim sinceri: in ultimii doi ani am incercat sa o dezvolt, sa o cultiv, dar ea a ramas stagnanta acolo, in neantul materiei mele cenusii, datorita faptului ca nu am avut un motiv sa o transpun intr-un cuvant.

bine, poate stii ca eu desenez.
si cred ca asta a fost de altfel si scuza mea principala pentru care nu am lasat ideea sa se dezlantuie, nu, am schitat-o doar. si asta deoarece atunci cand desenez, eu nu folosesti linii impuse de vre-un criteriu, precum sunt cuvintele impuse de un vocabular. de aceea mi-a fost mai usor sa desenez. si, desi majoritatea desenelor mele nu sunt foarte complicate sau iesite din comun, eu, uitandu-ma la ele, am realizat ca simplele linii trasate dupa cum ma taie pe mine capul nu reprezinta in totalitate ceea ce vreau eu sa exprim defapt. nu puteam sa trec dincolo de ele, sa creez ceva mai mult decat o reprezentare fizica a unui personaj, fie el fantasy sau nu, dar nu, nu puteam sa ii dau individualitatea pe care o merita.
si, intorcandu-ma la primele randuri ale INTRO-ului scris pe sleau, mai subtil, ce-i drept, am incercat sa ma dezbrac de tiparuri; intr-adevar, mi-a fost frica sa ma apuc sa scriu dupa un tipar, sa scriu asa incat sa ma inteleaga majoritatea, insa am stat si m-am gandit, si am ajuns la urmatoarea concluzie: ideea e o reprezentare a individualitatii mele, eu incercand-o sa o redau prin desen sau muzica, [cant la pian. dar deja stiai asta] si acum prin scris. cel putin, voi incerca. si sper ca ma va ajuta sa keep it all real, acuma, ca ma aflu in epicentrul cliseului de clasa a 12-a. nu regret ca am ezitat de nenumarate ori pana acuma, ci privesc inainte spre progres. si sper, ca ideea mea va progresa, cu ajutorul criticilor tale, desigur :D. si chiar daca nu ma prea stiu la scris, trebuie s-o fac, pentru ca am incredere in cei care m-au indemnat s-o fac. si, totodata, vreau sa-mi inving teama de mine insumi. ma opresc aici cu detalile, care si asa au fost insuficiente, dar trebuie sa mentin si eu suspansul cumva, nu?